Evoluţie şi continuitate în Europa romanică: utilizarea limbii latine în dreptul contractual românesc
Abstract: (Evolution and Continuity in Romance Europe: the Use of Latin in Romanian Contract Law) Romania has always been a complex space of culture, language and civilization in Europe, an essential factor of Latin continuity in one form or another. The multiple aspects of Latin inheritance are obvious not only within the Romanian space, but also within Europe. We consider that the European Union is similar to the Roman imperial organisation in many respects, the similarities being of institutional, political, cultural, linguistic nature. The Roman Empire gave a language, institutions and an effective model of state organisation to Europe and the entire world. The Latin language, as an evolution paradigm and element of Romance continuity, was, for eight centuries, the administrative and cultural language of the new post-imperial kingdoms of Western Europe, and is still “alive” today in the specialized languages of certain domains, the legal one offering it the place it deserves, that of fundamental component of our national, spiritual, cultural and, of course, juridical identity. Latin is used in Romanian legal texts in order to render them authentic and authoritative, in order to express various legal notions, concepts and institutions in a clear and concentrated manner, through some terms and maxims whose place was consolidated by practice and tradition. In Romanian contract law, the use of Latin appears as a distinctive, “elitist”, but extremely necessary mark that experts in the legal field cannot ignore despite certain attempts to reform legal language, sometimes considered inaccessible, ambiguous. The paper aims to provide an analysis of a series of Latin expressions frequently occurring in the legal, specialized literature on contracts.
Keywords: Latin, Romanian law, contract law.
Rezumat: România a reprezentat dintotdeauna un spaţiu complex de cultură, limbă şi civilizaţie în Europa, fiind un factor esenţial de continuitate a latinităţii într-o formă sau alta. Multiplele aspecte ale moştenirii latine sunt evidente nu numai în spaţiul românesc, ci şi în contextul european. Putem afirma că Uniunea Europeană se aseamănă în multe privinţe cu organizarea imperială romană, asemănările fiind de ordin instituţional, politic, cultural, lingvistic etc. Imperiul Roman a lăsat Europei şi întregii lumi o limbă, instituţii şi un model eficient de organizare statală. Limba latină, ca paradigmă evolutivă şi element de continuitate a romanităţii, a constituit timp de opt secole limba administrativă şi culturală a noilor regate post imperiale din Europa Occidentală, şi „trăieşte” şi astăzi în limbajele specializate din anumite domenii, cel al dreptului acordându-i locul pe care îl merită, acela de componentă fundamentală a identităţii noastre naţionale, spirituale, culturale, şi, bineînţeles, juridice. Limba latină este folosită în textele juridice româneşti pentru a le imprima autenticitate şi autoritate, pentru a exprima diferite noţiuni, concepte, instituţii juridice într-un mod clar şi concentrat, prin intermediul unor termeni şi maxime cărora practica şi tradiţia le-au consolidat locul. În dreptul contractual românesc, folosirea limbii latine apare ca o marcă distinctivă, „elitistă”, dar extrem de necesară, de care juriştii nu se pot dispensa în ciuda unor încercări de reformă a limbajului juridic, considerat uneori inaccesibil, ambiguu. Articolul îşi propune să analizeze o serie de expresii latineşti care apar frecvent în literatura juridică referitoare la contracte.
Cuvinte-cheie: limba latină, drept românesc, contracte.
