COLOCVIUL INTERNAŢIONAL COMUNICARE ŞI CULTURĂ ÎN ROMANIA EUROPEANĂ (CICCRE)   
ediţia a XI-a, 9-10 iunie 2023,    
Universitatea de Vest din Timişoara   

Diversitate culturală şi plurilingvism în spaţiul romanic


Apel la comunicări

De la constituirea sa până în prezent, spațiul romanic european a cunoscut o permanentă dinamică lingvistică, culturală, istorică, politică, geografică etc. Acest fapt s-a datorat interacțiunii continue cu alte culturi, preluării și integrării acestora într-o matrice profund latină.

În Romania europeană a ultimilor ani a luat amploare educaţia bilingvă, aspect deosebit de benefic, care depășește frontierele și atrage, implicit, alături de comunicarea interculturală, aprofundarea unor concepte complexe, interdependente: competenţă (multi)culturală (interculturală, metaculturală, transculturală), plurilingvism.

Cunoaşterea culturii şi a spiritului unui popor nu se pot realiza în afara limbii sale. Drept urmare, prin acest demers educativ unificator, cultura îşi creează nu numai propria arhitectură internă, ci şi relaţiile noastre cu ceilalţi, aflaţi în același spațiu, concret şi ideal totodată, al locuirii noastre spirituale. Atunci când un oraş precum Timişoara este, în anul 2023, capitală culturală a Europei, acest fapt reprezintă o mare şansă şi o deschidere – atât în exterior, cât și în interior – pentru conştientizarea participării locuitorilor săi la diversitatea culturală a Europei. Vizitatorii fac, la rândul lor, parte din acest proiect special, cu ajutorul căruia vor da orașului noi dimensiuni ale culturii europene, în general, şi ale celei romanice, în special, punând în lumină, ca adevărați ambasadori culturali, legătura dintre acest oraş constitutiv al Romaniei şi lumea largă.

Diversitatea geografică, istorică, lingvistică şi culturală presupune, aşadar, atât plurilingvismul (folosirea mai multor limbi de către un individ), cât şi multilingvismul (coexistenţa mai multor limbi în cadrul unui grup social). Diversitatea lingvistică şi culturală a Romaniei constituie o resursă preţioasă comună, iar eforturile depuse în domeniul educaţiei fac ca această diversitate să devină o sursă de reflecție asupra relației dintre fondul comun și cel specific, dintre adoptarea și adaptarea împrumuturilor, o sursă fecundă de înţelegere şi de îmbogăţire, prin intermediul unei cunoaşteri reciproce mai aprofundate a limbilor neolatine.

În deplin acord cu cele afirmate mai sus şi cu principiile stabilite de Consiliul de Cooperare Culturală a Consiliului Europei şi de Cadrul de acţiune privind patrimoniul cultural, ediția a XI-a a Colocviului Internațional Comunicare și cultură în Romania europeană va pune în discuţie linii tematice care vor fi abordate din perspectiva direcţiei generale de cercetare anunţate, aceea a diversităţii culturale şi a plurilingvismului în spaţiul romanic.

Toți cei interesați – cadre didactice, cercetători, doctoranzi – sunt invitaţi să reflecteze asupra caracterului interdisciplinar al acestei tematici şi să propună, în lumina multiplelor ei provocări, comunicări pentru secţiunile consacrate: limba și literatura latină, limba și literatura română, limba română ca limbă străină, limba și literatura franceză, limba și literatura italiană, limba și literatura portugheză, limba și literatura spaniolă, didactica limbilor romanice, istorie și studii culturale, muzică și teatru, arte plastice, carte și bibliotecă.

Calendarul colocviului

  • Ediţia a XI-a a CICCRE se va desfăşura în zilele de 9-10 iunie 2023.
  • Fişa de înscriere va fi completată online până la data de 1 mai 2023, fiind disponibilă pe pagina colocviului: ciccre.uvt.ro/ro/ciccre/fisa-de-inscriere.
  • Data de acceptare şi de notificare a comunicărilor este 15 mai 2023.
  • Termen-limită pentru transmiterea spre publicare, pe adresa colocviului (ciccre@e-uvt.ro) și a președintei manifestării (valy.ceia@e-uvt.ro), a variantei finale a lucrărilor este 15 noiembrie 2023.
  • Volumul colocviului, Quaestiones Romanicae X, va fi lansat în 10 iunie 2024.