De la Pseudo-Aristotel la Dracula. Decodarea imaginii unui (anti)erou medieval 

Rezumat: Prezentarea explorează modul în care tratatul Physiognomonica, pusă pe seama lui Aristotel, a influențat percepțiile vizuale și textuale ale figurilor istorice în secolele XV-XVI. Această lucrare, compilată în evul mediu timpuriu și devenită ulterior extrem de influentă în gândirea europeană, oferea un set de coduri prin care trăsăturile fizice erau interpretate ca indicii ale caracterului moral și comportamental. 

În acest cadru, portretele lui Dracula, dar și texte precum celebra descriere a episcopului Modrussa, care l-a văzut personal pe Vlad Țepeș, reflectă tiparele clasice regăsite în lucrarea lui Pseudo-Aristotel. 

Într-o societate preponderent analfabetă, comunicarea vizual-simbolică era esențială: figurile publice erau reprezentate astfel încât aspectul lor exterior să trădeze, la prima vedere, natura lor lăuntrică. Pentru privitorul modern, nu este întotdeauna evident de ce Vlad Țepeș este portretizat cu nas lung, păr negru, aspru și lăsat pe umeri, obraji roșii, ochi aprinși și o constituție robustă, marcată de celebra taurus collum („ceafă de taur”). Aceste detalii, departe de a fi întâmplătoare, alcătuiesc imaginea unui taur impetuos în arenă, un temperament vulvanic, în bine și în rău. 

Prin corelarea acestor descrieri textuale și reprezentări vizuale cu principiile pseudo-științifice ale Physiognomonica, prezentarea își propune să evidențieze cum imaginea lui Vlad Țepeș alias Dracula a fost deliberat construită în cheia unui (anti)erou între teamă și fascinație, dar și să înțelegem exact cum îl percepeau cei care-i vedeau portretul ori doar citeau descrierea sa fizică. Acest imaginar a traversat Evul Mediu și a modelat posteritatea figurii sale în istoria și cultura europeană, uitându-i-se cu totul conceptul inițial.

Cuvinte cheie: Pseudo-Aristotel, Vlad Țepeș / Dracula, fiziognomie, imagine simbolică, (anti)erou

From Pseudo-Aristotle to Dracula: Decoding the Image of a Medieval (Anti)Hero 

Summary: The presentation examines how the treatise Physiognomonica, attributed to Aristotle, influenced the 15th to 16th-century visual and textual perceptions of historical figures. Compiled in the early Middle Ages and subsequently highly influential in European thought, the work provided a set of interpretative codes by which physical traits were seen as indicators of moral and behavioral character.

Within this framework, the portraits of Dracula, as well as textual sources such as the renowned description by Bishop Modrussa, who saw Vlad the Impaler in person, conform to the classical physiognomic patterns outlined by Pseudo-Aristotle in the Physiognomonica.

In a largely illiterate society, symbolic visual communication was essential. Public figures were depicted in ways meant to reveal their inner nature at first glance. To the modern viewer, it may not be immediately clear why Vlad the Impaler is portrayed with a long nose, coarse black hair hanging over his shoulders, reddish cheeks, blazing eyes, and a robust build featuring the famous taurus collum (“bull neck”). These features are far from accidental: they construct the image of an untamed bull in the arena, a volcanic temperament, for better or worse.

By correlating such textual descriptions and visual representations with the pseudo-scientific principles of Physiognomonica, this presentation aims to demonstrate how the image of Vlad the Impaler, alias Dracula, was intentionally constructed as a (anti)hero figure evoking both fear and fascination. It further seeks to clarify how contemporaries perceived him, whether through his painted likeness or written physical depictions. This imaginative framework has traversed the medieval period and significantly shaped the posterity of his figure in European history and culture, while its original meaning has been largely forgotten.

Keywords: Pseudo-Aristotle, Vlad Țepeș / Dracula, physiognomy, symbolic imagery, (anti)hero