Repere (auto)biografice în hagiografia creștină timpurie

Abstract: ((Auto)biographical Landmarks in Early Christian Hagiography) Early Christian martyr-texts (acta, passiones), narrating the arrest, trial, and death of the respective martyrs, often display (auto)biographical passages. A prominent example is the Passio Perpetuae et Felicitatis, which integrates the journal that Perpetua, a Christian of aristocratic background martyred in Africa at the beginning of the third century, kept in prison. More frequently, one encounters biographical indications of limited span (from a sentence to a paragraph), either in the guise of comments made by the narrator or as statements uttered by the martyrs themselves. In this paper we shall explore, on the basis of selected case-studies, the significance of such (auto)biographical landmarks for the shaping of martyrial identity from a theological and exemplary perspective. We shall include narratives dedicated both to members of the ecclesiastical hierarchy as well as “laity.” We start from the premise that early Christian hagiography is an intentional discourse with edifying character, which renders the martyr an emblematic figure not only on account of his / her death, but also on account of his / her eminently Christian conduct in life. Against this background, our analysis seeks to shed light on how the afore-mentioned biographical indications contributed to outline the ideal of imitatio martyrum. Imitating the martyrs offered a more accessible model of imitatio Christi through adopting a genuinely Christian lifestyle. The biographical indications in texts that narrate the story of early Christian martyrs represent as many auctorial strategies to offer guidelines and landmarks for the spiritual development of their prospective imitators, contributing thus to the formation of Christian identity.

KeywordsEarly Christianity; acta martyrum; passiones; imitatio martyrum; imitatio Christi.

Rezumat: Narațiunile dedicate martirilor din primele secole ale creștinismului (acta, passiones), deși relatează în principiu arestarea, procesul și moartea protagoniștilor, conțin adesea repere (auto)biografice. Un exemplu binecunoscut este Passio Perpetuae et Felicitatis, ce conține jurnalul de închisoare al Perpetuei, o creștină dintr-o familie aristocratică, martirizată în Africa la începutul secolului al III-lea. Mult mai frecvent se întâlnesc indicații biografice de scurtă întindere (variind de la o frază la un paragraf), inserate fie de narator, fie pronunțate de martirii înșiși. În lucrarea de față vom porni de la o serie de studii de caz pentru a releva importanța acestor repere (auto)biografice în dezvoltarea unei teologii a martiriului creștin (în sens de mărturisire). Printre textele analizate se vor număra atât narațiuni dedicate membrilor ierarhiei bisericești, cât și martirilor „laici”. Premisa de la care pornim constă în caracterul edificator al hagiografiei creștine timpurii, în virtutea căruia martirul devine o figură emblematică nu numai datorită morții suferite, ci mai ales pentru o conduită eminamente creștină. Discursul hagiografic este, așadar, elaborat dinadins în așa fel încât să transforme martirul într-un model demn de urmat. În acest context, analiza noastră se va axa pe modul în care sus-menționatele repere biografice funcționează în conturarea idealului de imitatio martyrum. Emularea martirilor oferea un model mai accesibil de imitare (urmare) a lui Hristos prin adoptarea unui trai autentic creștin. Indicațiile biografice din textele ce relatează povestea acestor martiri au rolul de a îndruma imitatorii lor pe calea progresului spiritual, contribuind astfel la formarea identității creștine.

Cuvinte-cheie: creștinism timpuriu, acta martyrum, passiones, imitatio martyrum, imitatio Christi.

Sectiune
Limba şi literatura latină
Pagina
152
DOI
10.35923/QR.12.01.12