Nominalizările dativului posesiv în româna contemporană
Abstract: (Nominalizations of Possessive Dative Constructions in contemporary Romanian) This paper focuses on Romanian data and tries to give a general picture of possessor Dative constructions in contemporary Romanian. The purpose of this paper is twofold, in the sense that it tries to offer a short intorduction to the applicative theoretical framework and it also tries to look into some Romanian Dative constructions which are different from the point of view of their nominalizations, i.e. DOCs and PDCs (possessor Dative constructions) Theoretically, we start with some initial proposals on applicative configurations under their high and low typology (see Pylkkänen (2002), Cuervo (2003), a.o.); next, we move on and we get to Georgala‟s (2012) recent proposals on the nature of the applicative head. Section 2 focuses on possessor Dative constructions in contemporary Romanian and we adopt these recent applicative configurations in order to try to account for the syntax and semantics of such constructions. By the end of the paper, we will have introduced Georgala‟s (2012) and Deal‟s (2010) proposals and we will have adopted a raising analysis to PDCs. Syntactically, PDCs and DOCs are Dative constructions where the Dative is assigned in different positions (see Georgala‟s (2012) recent syntactic analysis of these constructions). Semantically, possession has also been argued to be different in these two different types of Dative constructions. The literature on DOCs is richer than the literature on PDCs, this is why we basically focus on PDCS, but the reason why these Dative constructions yield un/grammatical nominalizations in contemporary Romanian still needs further investigation.
Keywords: Dative, applicative, raising, Possessor, nominalization.
Rezumat: Româna este o limbă romanică care are atât morfologie de dativ (spre deosebire de spaniolă, italiană, franceză, Româna contemporană are morfologie de Dativ ca și latina) cât și un Dativ analitic cu prepoziția la (Iorga:2013) investighează diacronia dativului cu prepoziția la, din secolul al XVI-lea până în secolul al XIX-lea, cât și folosirea acestui dativ analitic în româna dialectală). Domeniul dativului în româna contemporană este destul de extins (vezi Coteanu:1982, Avram:1986 pentru centri care selectează grupuri nominale în dativ), însă obiectivul acestei lucrări este să se ocupe de faptul că un număr mare de verbe din româna contemporană pot apărea în construcții cu dativul posesiv. Nominalizările acestor construcții cu dativul posesiv sunt un test care să arate atribuirea structurală a dativului în astfel de construcții posesive. Săvescu:2011 arată că ApplP, centrul care introduce dativul este doar o proiecție de Caz, nu este un centru care introduce argumente. Analiza dativului posesiv propusă de Deal:2011 susține aceeași idee – analiza exemplelor sale din germană arată că posesorii în dativ se ridică din poziția lor din interiorul grupului nominal într-o poziție a-tematică în interiorul vP, unde nu le este atribuit alt rol tematic, ci le este atribuit doar cazul (dativ) în specificatorul ApplP (i.e. atribuirea dativului este structurală). Aceste analize arată că atribuirea dativului este structurală, ca și în cazul a ceea ce s-a spus despre construcțiile cu dublu obiect. De vreme ce construcțiile cu dublu obiect permit nominalizări, de ce nominalizările nu sunt gramaticale în cazul construcțiilor cu dativul posesiv în limba română? Astfel, lucrarea de față consideră exemple precum următoarele: Îmi plânge inima – *plângerea de inimă mie. Faptul că în limba română construcțiile cu dativul posesiv nu permit nominalizări (spre deosebire de construcțiile cu dublu obiect) trebuie, în continuare, cercetat.
Cuvinte-cheie: dativ, posesor, aplicativ, caz structural, nominalizare.
