Rezumat: La nivelul culturii române, Monica Lovinescu ocupă un loc aparte. Jurnalele sale, precum și diversitatea recenziilor și articolelor de la Radio Europa Liberă au definit-o drept o figură emblematică în spațiul cultural românesc din perioada comunistă. Însă tocmai această dimensiune a actului cultural, atât la nivel memorialistic – prin La Apa Vavilonului ori Jurnalul esențial – ori eseistic – în volume precum Etica neuitării sau O istorie a literaturii române pe unde scurte – aduce în vedere o problematică pentru care granițele unor concepte aparent distincte, însă teoretic diferite, precum memorialistică, respectiv biografie par să fie extrem de volatile. Plecând de la premisa conform căreia e foarte dificil, dacă nu chiar imposibil să separăm actul cultural de această dimensiune biografică – îndeosebi în cazul de față, în care însăși esența actului cultural este, păstrând proporțiile, atât o consecință, cât și o reprezentare în oglindă a dimensiunii biografice – și bazându-se pe o abordare teoretică care gravitează în jurul conceptului de critică biografică (biographical criticism), lucrarea de față își propune, printr-o analiză a jurnalelor, a volumelor de eseuri și, nu în ultimul rând, a albumului centenar Monica Lovinescu: o viață, o voce, un destin (Humanitas, 2023) al Cristinei Cioabă, să abordeze, din perspectiva teoriei literare, cât și din cea socio-culturală și istorică, raportul de complementaritate dintre memorialistică și critica biografică. Analizând corpusul propus din perspectiva teoretică anterior menționată, scopul lucrării de față este de a evidenția atât complexitatea dimensiunii biograficului în opera Monicăi Lovinescu – prin raportare atât la jurnale, cât și la eseuri – și, totodată, de a sublinia adaptabilitatea scrierilor Monicăi Lovinescu la o serie de genuri literare – de la memorialistic, la biografic (sau autobiografic), precum și prin biograficul în domeniul artelor vizuale, prin albumul centenar.