Rezumat: Cuceririle habsburgice în Sud-Estul Europei au adus schimbări majore în stilul de viață al popoarelor balcanice dar și a arhitecturii militare și civile locale. Casa de Austria a beneficiat prin intermediul Sfintei Ligi de tot suportul creștinătații apusene (mai puțin Franța), inclusiv Papa de la Roma a încurajat orașele italiene care erau într-o permanentă rivalitate să se oprească din războaie intestine și să-și trimită tot suportul economic și militar pentru a stăvilii amplele atacurile otomane care vizau cucerirea Vienei. În acest context al înscrierii în armata habsburgică a mercenarilor – ex tot orbe romano – din toată lumea a Sfântului Imperiu Romano-German, o serie întreagă de nobili sărăciți, dar cu bună pregătire tehnică și umanistă, din Nordul Italiei au urmărit să-și refacă averea și onoarea luptând în cadrul „Marelui Război” austro-turc (1683-1699). Între cei care au făcut carieră în armata imperială ca inginer și arhitect militar lăsându-și amprenta asupra orașelor transilvănene este Giovanni Morando Visconti, un personaj excepțional care a ajuns să fie un apropiat al generalului Eugeniu de Savoia și arhitectul care se bucura de cea mai înaltă încredere în fața împăratului și a Consiliului aulic de război. Memoria lui Visconti și a valoroasei sale activități se păstrează cel mai bine la Alba Iulia, cetatea Vauban pe care el a proiectat-o și unde a și murit de ciumă, în timpul construirii ei. El ne-a lăsat moștenire și prima hartă tipărită a Transilvaniei și a teritoriilor învecinate, pe care sunt marcate o serie întreagă de localități civile și fortificații, dar și ruine romane. Lucrarea lui este extrem de valoroasă și utilă chiar și arheologilor din ziua de azi.