Rememorări ale sinelui în România postcomunistă. Cazul Letiția Branea
Abstract: (Recollections of the Self in Postcommunist Romania. The case of Letiția Branea) The aim of this paper is to analyse the recollections of the self in the case of Letiția Branea, the main character in Gabriela Adameșteanu’s novel, Fontana di Trevi (2018). Now a sexagenarian living in France, Letitia returns, periodically, in the Romania of the 2000s, in order to reclaim the possession of her uncles, killed by the communist regime. Her returns “home” reactivate her memories and force her to redefine herself in relation to her previous identities. Thus, the identity imaginary is constituted in a fourfold relation. First, in relation with the problematic identity of the migrant trapped between two spaces, unable to fully belong to any of them. Secondly, the heroine cannot integrate her personal history within the history of her country of origin. She sees the precarious democracy of the ‘90s from outside, with distant, ironical eyes, while representing herself and her friends as “communist people”, unable to adapt to the new realities. Her own identity is defined by this tension that marked her generation: between expectation and expiration. Thirdly, the social and historical dimension of the identity fracture is doubled by a fractured intimacy: Letitia’s new “winner identity” is based on the rejection of her old identity, of her youth under the Ceaușescu regime, marked by an adulterous relation and an illegal abortion that mutilated her body. Fourthly, Letitia also rejects her biological age: she appears as a false winner who cannot meet her alternative selves but in sleep, while her rational self represses, aseptically, both the toxic memories of the past and the threatening projections of an unstable future. Haunted by the spectres of the past and the nightmares of the future decay, Letitia is unable to live her present. This inner tension sustains the particular mixture of nostalgia and cynicism, which is the hallmark of Adameșteanu’s novel.
Keywords: post-communism, identity, memory, migrancy, nostalgia.
Rezumat: Lucrarea analizează reprezentările sinelui în cazul Letiției Branea, protagonista romanului Gabrielei Adameșteanu, Fontana di Trevi (2018). Sexagenara călătorește, periodic, între Franța și România, pentru a recupera moștenirea unchilor uciși de regimul comunist. Întoarcerile acasă îi reactivează amintirile și îi provoacă redefiniri în relație cu identitățile anterioare. Astfel, imaginarul identității se construiește, prin rememorare, în patru dimensiuni: mai întâi, în relație cu identitatea problematică a migrantului prins între două spații, neaparținând pe de-a-ntregul niciunuia dintre ele. În al doilea rând, în relația dintre istoria personală și istoria țării de origine: Letiția vede controversatul regim democratic românesc de după 1990 cu privirea ironică a celui din afară, în timp ce se reprezintă pe sine și pe vechii prieteni ca „oameni ai comunismului”, incapabili să se adapteze la noile realități. Identitatea personală este definită de tensiunea care a marcat o întreagă generație: cea dintre așteptare și expirare. O a treia dimensiune multiplică fractura socială și istorică la nivelul intimității corporale: noua identitate de învingător a Letiției se bazează pe respingerea vechii identități, a tinereții sub regimul Ceaușescu, marcate de o relație adulterină și de un avort ilegal care i-au mutilat corpul, feminitatea. În fine, o a patra tensiune identitară se creează prin respingerea vârstei biologice: Letiția apare ca o falsă învingătoare, care nu-și poate întâlni fostele identități decât în somn, în timp ce sinele rațional, diurn, reprimă atât amintirile toxice ale trecutului, cât și proiecțiile amenințătoare ale unui viitor incert. Bântuită de spectrele trecutului și de coșmarurile degradării viitoare, eroina este incapabilă să-și trăiască prezentul. Această tensiune internă este marcată de amestecul de nostalgie și cinism din atitudinea personajului, ceea ce și conferă timbrul specific al romanului Gabrielei Adameșteanu.
Cuvinte-cheie: postcomunism, identitate, memorie, migrație, nostalgie.
