Spațiul celest în creaţia vergiliană

Abstract: (The Celestial Space in the Virgilian Creation) The celestial space, constantly evoked in Vergil’s creation, is associated with the idea of expanse, elevation, profoundness, which are everlasting defining elements of poetic thinking and imagery. The fascination exercised by the blue sky on the Mantuan artist is reflected, at lexical level, by the frequency of the noun caelumand its synonyms (āēr, aether, altum, aura, axis, Juppĭter, Olympus, polus etc.), which are used in Virgilian lyrics to express the variable terminology of the blue. Suggested by caelum and its synonyms, the ether’s blue is conveyed by the Latin poet by means of certain twosomes such as: apertum caelum ("the azure plains"); aether apertus ("the clear sky far above the ground"); caelum serēnum ("the sky with sapphire face"); caelum apertum ("sunlit sky"), or through certain nouns such as pūrumand serēna (poetic plural) "unclouded sky". This celestial image, as reflected by Virgil in his lyrics, is often accompanied by light – solar, lunar or stellar, causing the cosmic azure to come into a plastic association with the golden tonality of the stars. On the other side, in contrast to the sky’s blue, dark clouds are also showing up in the Virgilian universe (nubila caeli, nubibus atris), as well as ashes (caligine), lightning (fulgura), flames (globos flammarum), smoke (fumo) – everything presented against the bright firmament of the skies. The chromatic contrast thus created is meant to further emphasize the bright sky (aether, aura, caelum etc.), a symbol of purity, serenity, and infinity.

Keywords: sky, infinity, azure, light, clouds, chromatic contrast 

Rezumat: Evocat constant în creația lui Vergilius, spațiul celest se leagă de conceptele de vastitate, înălţime, profunzime – elemente definitorii ale gândirii și imaginației poetice dintotdeauna. Fascinația pe care cerul albastru o exercită asupra artistului mantuan se reflectă, la nivel lexical, în frecvenţa substantivului caelum şi a sinonimelor sale (āēr, aether, altum, aura, axis, Juppĭter, Olympus, polus etc.), care se împletesc în versurile vergiliene, variind expresiv terminologia azurului. Sugerat de caelumşi termenii din sfera sa sinonimică, seninul văzduhului este reprodus de poetul latin cu ajutorul unor binoame ca: apertum caelum („azurele câmpii”); aether apertus („naltul cer senin”); caelum serēnum („cerul cu faţa azurie”); caelum apertum(„cerul seninos”) sau al unor substantive precum pūrum și serēna (plural poetic) „cer senin”. Imaginea aceasta celestă, reflectată de Vergilius în paginile sale, se însoțește adesea cu lumina – solară, selenară sau stelară, ceea ce face ca azuriul uranic să intre într-o plastică asociere cu tonalitatea aurie a astrelor. Pe de altă parte însă, ca un contrapunct la albastrul cerului, în universul vergilian își fac apariția și norii sumbri (nubila caeli, nubibus atris), funinginea (caligine), fulgerele (fulgura), flăcările (globos flammarum), fumul (fumo) – totul proiectat pe fundalul diafan al tăriei. Contrastul cromatic ce se naște astfel este menit să pună mai puternic în relief bolta senină (aether, aura, caelum etc.), simbol al purității, al serenității și al infinitului.

Cuvinte-cheie: cer, infinit, azur, lumină, nori, contrast cromatic