Aspecte ale uitării (oblivio) în limba latină
Abstract: (Aspects of Oblivion (oblivio) in Latin) In the literature of Classical Antiquity, the oblivion theme appears from the first Homeric texts. Odysseus’ companions, who arrived in the land of the Lotus Eaters, forget their homeland and duties after eating the lotus offered by the natives. Only the energetic action of Odysseus saves them from the dangers of oblivion. In Latin, the notion of oblivion is expressed especially by the subst. oblivio, which, however, renders in Latin literature, in a single word, notions which in the Greek language were expressed by different terms. Oblivio, in the broadest sense, is the equivalent of gr. λήθη and the antonym of mindfulness (lat. memoria). It is mostly reprehensible, because it is a form of betrayal of the past. But it can sometimes be a form of salvation (Publil. Sent. I, 21 iniuriarum remedium est obliuio). But forgetting a thing can sometimes be only a momentary darkening of the mind, which in Greek was expressed by μετεωρία "distraction, confusion" or ἀβλεψία "blindness, inability to know". For doctors, even the state of sleepiness was also expressed by oblivio and rendering gr. ληθαργία. The voluntary erasure of unpleasant memories and the forgiveness of what happened was also a form of oblivio and is equivalent to gr. ἀμνηστία "oblivion", hence "forgiveness, pardon", and, in the field of law, "amnesty". It can be as well a form of conviction to be forgotten by posterity, indicating that a person is to be excluded from official accounts (damnatio memoriae "condemnation of memory"), practiced especially in the imperial period. The analysis of the contexts in which oblivio is attested in Latin authors shows different meanings that we can better understand by reference to the Greek language.
Keywords: oblivion, oblivion, lethe, lethargia- sleepiness, amnestia- amnesty.
Rezumat: În literatura Antichității clasice tema uitării apare din primele texte homerice. Tovarășii lui Odysseus, poposiți în țara Lotofagilor, uită de patrie și de îndatoriri după ce mănâncă din lotusul oferit de localnici. Doar acțiunea energică a lui Odysseus îi scapă pe aceștia de pericolele uitării. În latină, noțiunea de uitare este exprimată în special de subst. oblivio, care redă însă în literatura latină, printr-un singur cuvânt, noțiuni care în limba greacă erau exprimate prin termeni diferiți: oblivio, în sensul cel mai larg, este echivalentul gr. λήθη și antonimul ținerii de minte (lat. memoria). Ea este, de cele mai multe, condamnabilă, căci este o formă de trădare a trecutului. Poate însă să fie uneori și o salvare (Publil. Sent. I, 21 iniuriarum remedium est obliuio). Uitarea unui lucru poate fi însă uneori doar o întunecare de moment a minții, ceea ce în greacă se exprima prin μετεωρία „distrare, zăpăceală” sau ἀβλεψία „neputința de a cunoaște”. Pentru medici, și starea de somnolență era exprimată tot prin oblivio și reda gr. ληθαργία „somnolență”. Ștergerea voluntară a amintirilor neplăcute și iertarea celor întâmplate era tot o formă de uitare și echivalează gr. ἀμνηστία „uitare”, de unde „iertare”, iar, din punct de vedere juridic, „amnistie”. Exista însă și o formă de condamnare la uitare a cuiva pentru posteritate, îndepărtarea cuiva din orice mențiune oficială, (damnatio memoriae) practicată mai ales în perioadă imperială. Analiza contextelor în care este atestat oblivio la autorii de limbă latină scoate în evidență sensuri diferite pe care le putem înțelege mai bine prin raportare la limba greacă.
Cuvinte-cheie: uitare, oblivio, lethe, lethargia-somnoleță, amnestia-amnistie.