The Angelic Smile between Science and Theology
Abstract: Ancient cultural models viewed laughter as a catastasic source of purification due to its close connection with the comic, in opposition to the tragic, and with the banal of everyday life. During the Late Antiquity and the Middle Ages, the science of the comic, with its vast philosophical, aesthetic and anthropological resources, had to face the challenge of being regarded with suspicion by theology, a discipline on the rise, whose adapts failed, for the most part, to grasp its essence, force and significance. The sinuous history of the acceptance and integration of smile, even in its angelic form, within a Christian frame constitutes a topic of great relevance in present-day circumstances, when public derision has almost entirely replaced the profound, redemptive effects of quality humour. Ancient philosophy, patristics and scholastic science, and modern thought converge to mark a symbolic trajectory for the gentle, angelic smile in each of us, or at least in those of us who do not forsake their childhood virtues. A scholarly foray into the area of laughter may easily turn into a life lesson occasioned by the universality of this phenomenon, the only human activity that releases more energy than it consumes.
Keywords: humour, sympathetic, angelic smile, modern Christian, laughter.
Rezumat: Modelele culturale antice au valorizat râsul ca o sursă de purificare cathastatică a fiinţei prin conexiunile sale intime cu comicul, opus aşadar atât tragicului, cât şi banalului cotidian. Comicologia ca ştiinţă cu ample resurse filozofice, estetice şi antropologice a avut de înfruntat în Antichitatea târzie şi în Evul Mediu timpuriu rezervele unei teologii în curs de elaborare, din rândurile căreia doar câţiva protagonişti de forţă i-au intuit esenţa, forţa şi însemnătatea. Istoria sinuosei acceptări şi integrări în cadre creştine a surâsului, fie acesta şi angelic, constituie un subiect de maximă relevanţă şi chiar actualitate, astăzi când formele deriziunii publice au uitat sensul compensator şi profund simpatetic al umorului de calitate. Filozofia antică, patristica şi scolastica, gândirea modernă concură toate la schiţarea unui destin emblematic pentru zona surâsului delicat şi angelizat al fiecăruia dintre noi, sau cel puţin al tuturor celor ce nu-şi reneagă virtuţile copilăriei bune din ei. Orice excurs erudit în arealul comicologic se poate lesne transforma într-o lecţie de viaţă, datorită universalităţii acestui fenomen, singura activitate umană care eliberează mai multă energie decât consumă.
Cuvinte-cheie: umor, simpatetic, surâs angelic, creştin modern, râs.
