Duendes și Spiriduși: duhurile casei in mitologii inferioare, un studiu lingvistic și folcloric
Abstract: (Duendes and Spiriduși: dousehold deities in lower mythologies, a linguistic and folkloric study)The present research proposes a comparative, diachronic analysis of two household deities, the Spanish duende, and the Romanian spiriduș, using conceptual instruments of both linguistic and folklore studies. These spirits register a marked presence in folklore, in fairy tales and in the popular belief system, even in what concerns their representation, behaviour, effects on people, and adjacent rituals. Their linguistic evolutions differ, visible through the fact that the duende has a vaster documented historical presence. Its earliest-known occurrences date back to eleventh-century sources. During the fifteenth century, the duende gathered the meaning of housebound spirit, and later, in early modern treatises on witchcraft, demonology and exorcisms, became the subject of intense debate. In contrast to the duende's vast textual documentation, the spiriduș has a more timid representation, most visible in ethnographic studies dating from the 1800s, but nevertheless having deep social roots. I argue that the two can be considered members of the same category, given their shared traits and the wider mythological context. The main arguments refer to their origin in ‘lower’ mythologies, as postulated by Wilhelm Mannhardt, and to the shared aspects that distinguish them from household deities in ‘higher’ mythologies, such as the Roman lares. I also aim to analyse the presence of folklore in language and how people’s attitudes towards it become visible through the words spoken, by way of popular sayings and incantations, functioning as a manner of folk-magic.
Keywords: spiriduș, duende, lower mythology, folklore, household deity.
Rezumat: Cercetarea de față propune o analiză comparativ-diacronică a două duhuri ale casei, duende, din cultura spaniolă, și spiridușul, din cultura română, folosind instrumente conceptuale din studii de lingvistică și folclor. Aceste duhuri au o prezență semnificativă în folclor, în basme și în sistemul popular de credințe, în ce privește reprezentarea, comportamentul, efectul asupra oamenilor și ritualurile adiacente. Cu toate acestea, cei doi termeni – spaniol și român – au avut o evoluție istorică diferită. Spre deosebire de spiriduș, duende are o prezență istorică mult mai amplu documentată. Termenul apare pentru prima oară în surse din secolul al XI-lea. În secolul al XV-lea, duende dezvoltă sensul de duh al casei. Ulterior, în tratate de vrăjitorie, demonologie și exorcizări din modernitatea timpurie, el devine subiectul unor controverse aprinse. Prin comparație, spiridușul are o reprezentare mai timidă, fiind prezent în studii etnografice din secolul al XIX-lea, dar având puternice rădăcini sociale. Consider că cele două pot fi considerate ca făcând parte din aceeași categorie, date fiind trăsăturile comune și contextul mitologic mai amplu. Principalele argumente se referă la originea lor în mitologii ‘inferioare’, termen propus de Wilhelm Mannhardt, și la aspectele comune care le disting de duhurile casei în mitologii ‘superioare’, precum lares din cultura romană. De asemenea, urmăresc o analiză a prezenței folclorului în limbaj, privind atitudinile oamenilor față de folclor prin vorbele alese și prin zicători și descântece, care funcționează ca un soi de magie populară.
Cuvinte-cheie: spiriduș, duende, mitologie inferioară, folclor, duhurile casei.