Reverberaţiile commediei del’ arte în opera veristă italiană – Gianni Schicchi

Abstract: (The Reverberations of Commedia dell’ Arte in The Italian Veristic Opera – Gianni Schicchi by G. Puccini) Inspired by Dante’s Divina Commedia, Puccini’s opera Gianni Schicchi is a real dramma giocoso presenting a range of emotions dominated – da capo al fine – by the satirizing spirit of the ever young commedia dell’arte. Gianni Schicchi completes Puccini’s Triptych, bringing in the musical ambiance dissonant harmonies, familiar with Puccini’s style combined with lyrical passages which represent reminiscences of a Rossinian bel canto style. Within its pages one can find a genuine waste of inventiveness and imagination. Having an extremely fast movement pulsation, its structures have a simple melodics compared with the other two works in the Triptych. (Il Tabaro and Suor Angelica). As far as the scenic exposure is concerned, one can undoubtedly notice the gene of the famous commedia dell' arte due to the extremely refreshing atmosphere and robust humour that is established from the very beginning of the opera. What Puccini manages to create brilliantly is the marriage between the theatrical elements taken from the commedia dell’arte and the music specific to the 20th century. The juxtaposition of the comic with the solemn is the dominant note of the entire work. Puccini succeeds in creating a new profile of the giocoso drama drafted on the musical architecture of the comic work of the 20th century.

Keywords: Commedia dell’arte, comic opera, libretto, music score, veristic

Rezumat: Inspirată din Divina Comedie a lui Dante, opera Gianni Schicchi a lui G. Puccini este o veritabilă dramma giocoso care prezintă o paletă emoţională dominată – da capo al fine – de spiritul satirizant izvorât din mereu tânăra commedia dell’arte. Gianni Schicchi completează tripticul puccinian aducând în ambientul muzical scenic armonii disonante, familiare stilului târziu puccinian combinat cu pasaje lirice care se constituie ca reminescenţe a unui stil de bel canto rossinian, iar în paginile sale găsim o adevărată risipă de inventivitate şi imaginaţie. Având o pulsaţie de mişcare extrem de rapidă, structurile sale au o melodică simplă în comparaţie cu celelalte două lucrări ale tripticului (Il Tabaro şi Suor Angelica). În ceea ce priveşte expunerea scenică se observă neîndoios gena celebrei commedia dell’ arte datorită atmosferei extrem de stenice şi a umorului robust care se instalează încă de la debutul operei. Ceea ce realizează magistral Puccini este mariajul dintre elementele teatrale izvorâte din commedia dell’arte şi muzica specifică secolului XX. Juxtapunerea comicului cu solemnul reprezintă nota dominantă a întregii opere. Puccini reuşeşte performanţa de a crea un nou profil al drammei giocoso proiectat pe arhitectura muzicală a operei comice a secolului XX.

Cuvinte-cheie: Commedia dell’arte, opera comică, libret, partitură, stil verist