Otium, literatură și identitate

Abstract: (Otium, Literature and Identity) Apparently, the reader’s (time of) leisure is associated rather with shallow pleasures, since its connection with literature does not always imply a professional activity. Instead, the writer is the one who can foster from his leisure to instill inspiration in his crucible. Without neglecting a linguistic component (so, considering terminology), we shall consider first the notion of otium, with its varieties in several languages with positive or negative connotations (oisiveté, even loisir or fainéantise in French; leisure, idleness in English; Muße/ Musze/ Müßiggang in German). Our paper will then focus on several literary texts in which rather a vita contemplativa is represented, and not a vita activa. Therefore, we will try to discover to what extent otium means a simple free time or one that can be dedicated to creativity or contemplation, which enhances identity in I.L. Caragiale’s Repausul dominical, Lucian Blaga’s Estoril and considering other texts such as Montaigne’s well-known essay, De l’oisiveté. Pragmatically suspending productivity does not imply a void of conscience, but an assumed respite which can facilitate revelation, reflexivity (as well as overlooking “e” in Perec’s La Disparition does not deny literature), for, as Seneca states, „Otium sine litteris mors est et hominis vivis sepultura”. The interlude brought by otium shapes/reshapes the artistic imaginary, but remains fundamental for culture, like Max Frisch expresses: „Muße und Wohlleben sind unerlässliche Voraussetzung aller Kultur”.

Keywords: otium, literature, identity, imaginary, reflexivity  

Rezumat: Aparent, timpul liber al cititorului este asociat unor plăceri mai degrabă frivole, de vreme ce conexiunea acestuia cu literatura nu implică întotdeauna o activitate profesionistă. În schimb, scriitorul este cel care se poate nutri din timpul liber pentru a instila inspirația în creuzetul literaturii. Fără să neglijăm o componentă lingvistică în ceea ce privește terminologia, pornim de la noțiunea otium, cu variantele sale în diferite limbi, conotate pozitiv sau negativ (oisiveté, chiar loisir sau fainéantise în franceză; leisure, idleness în engleză; Muße/ Musze/ Müßiggang în germană), pentru ca discursul nostru să se axeze pe câteva texte literare în care este reprezentată mai degrabă o vita contemplativa, în detrimentul unei vita activa. Astfel, vom încerca să descoperim în ce măsură otium reprezintă timpul liber sau unul propice creativității/ contemplației creatoare care conferă dimensiuni identitare în Repausul dominical al lui I.L. Caragiale sau Estoril al lui Blaga, dar având în vedere și alte texte, precum binecunoscutul eseu al lui Montaigne, De l’oisiveté. Suspendarea unei productivități pragmatice nu presupune un vid al conștiinței, ci un răgaz asumat, ce poate favoriza revelația, reflexivitatea (așa cum omiterea lui „e” din La Disparition de Perec nu poate eluda literatura), căci, așa cum spune și Seneca, „Otium sine litteris mors est et hominis vivis sepultura”. Interludiul configurat prin acest otium formează/ deformează imaginarul artistic, dar rămâne, după Max Frisch, fundamental culturii: „Muße und Wohlleben sind unerlässliche Voraussetzung aller Kultur”.

Cuvinte-cheie: otium, literatură, identitate, imaginar, reflexivitate