Cea de-a IX-a ediție a Colocviului Internaţional Comunicare și cultură în Romania europeană (CICCRE) își propune să analizeze modul în care memoria individuală și colectivă, instituționalizată ori nu, a contribuit la constituirea unei conștiințe de sine a Romaniei și, prin aceasta, la dezvoltarea unor forme perene și polimorfe de civilizație.
În dimensiunea sa civilizațională, romanitatea s-a manifestat dintru început ca un proces de sinteză, în care memoriile culturale ale societăților încorporate nu au fost radiate pentru a face loc unor constructe pe teren viran, ci, dimpotrivă, au fost reunite într-o alcătuire unitară, care a îngăduit actualizarea și universalizarea experiențelor civilizaționale locale, arhaice. Uitarea, ca fenomen natural de degradare a memoriei, și „condamnarea la uitare”, ca formă instituționalizată a acesteia, au operat și la nivelul acestei excepționale sinteze civilizaționale care a fost romanizarea, însă doar selectiv și marginal, cel mai adesea doar personalizat, prin mecanismul cunoscut drept damnatio memoriae.
Formulele prin care s-a manifestat și cristalizat memoria civilizațională a Romaniei acoperă întregul corpus conceptual al acestui construct civilizațional. Sunt, astfel, recognoscibile ca arhive vii – ca memorii ale unui organism – limbile și literaturile. În limba latină pot fi identificate numeroase prelevări terminologice și semantice din limbile de substrat, ca grefe care au îmbogățit zestrea genetică a primului idiom ridicat la orizontul globalității. Limbile neolatine sunt, fără excepție, manifestări ale latinei vii în contexte ferm definite de moștenirea prelatină, dar și de istoria neliniară a contactelor comunicaționale ulterioare. La rândul lor, literaturile din spațiul patrimonial imaterial al Romaniei – indiferent dacă avem în vedere literatura latină clasică ori expresiile sale ulterioare, postclasice, medievale, moderne și contemporane facilitate de limbile neolatine – pun în valoare atât diversitatea, cât și unitatea unei memorii civilizaționale unificate, reușind astfel să fie reciproc traductibile până la gradul deplinei solidarizări spirituale.
Artele, știința, filosofia, istoria – expresia cea mai vizibilă a memoriei instituționalizate – au, de asemenea, vocația de arhive ale unei cunoașteri și experiențe culturale rezultate din sinteză și perpetuate prin deschidere. Descoperirea, în fiecare dintre aceste registre ale constructului civilizațional, a stratificărilor memoriale, dar și a jocului de-a uitarea, nu poate fi decât o întreprindere provocatoare a spiritului uman. Raporturile dintre memorie și imaginație, dintre memoria personală și cea colectivă, precum și relația, fluidă, a memoriei cu uitarea sau, dimpotrivă, cu „abuzurile” memoriei, așa cum sunt toate decelate cu percutanță și de Paul Ricoeur, deschid alte căi înspre configurarea acestui univers.
Vă invităm să împărtășim experiențele investigațiilor istorice, filologice, culturale în cadrul ediției a IX-a a Colocviului Internaţional Comunicare şi cultură în Romania europeană, la care, ca și la edițiile precedente, toți cei interesați – cadre didactice, cercetători, doctoranzi – sunt invitaţi să propună comunicări pentru secţiunile consacrate: limba și literatura latină; limba și literatura română; limba română ca limbă străină; limba și literatura franceză; limba și literatura italiană; limba și literatura portugheză; limba și literatura spaniolă; didactica limbilor romanice; istorie și religie; muzică și teatru; arte plastice; carte și bibliotecă.
