Limba română literară în Serbia contemporană

Abstract: (Romanian Literary Language in Contemporary Serbia) In eastern Serbia (Vojvodina Autonomous Region, including Serbian Banat, from the border to the Danube, and beyond it) lives a large Romanian community with traditional minority status and significant institutions. Romanian literary language used in a several places – from the university to radio and television, from the most popular publications tothe cultural institutions, publishing houses, schools teaching in our language – is spoken and written using the in force academic standards. However, there are a number of particularities that differ, even though to a small extent, from the literary language used in Romania in similar institutions. The considered peculiarities are broadly lexical, syntactic and semantic. We will try to point out, through examples, that this feature not only does not diminish the status of literary language of the considered “idiom”, but, rather, reflects the dynamics of the language and its creative character; it proofs the speakers’ ability to use it without falling in the pervasive and suffocating traps of using clichés often present in the corresponding language used by the Romanian institutions. This demarche of ours can be a bridge between classical and pragmatic language investigations. Elements of discourse analysis and research in the field of intercultural communication in the broadest sense will intersect. We could also formulate several hypotheses on training modalities, and implicitly to show ways to avoid, the so-called “wooden language”.

Keywords: Romanian literary language, Romanian community, Serbia, peculiarities, the dynamics of the language

Rezumat: În estul Serbiei (în Regiunea Autonomă Voivodina, încluzând Banatul sârbesc, de la graniţă până la Dunăre, dar şi dincolo de aceasta) trăieşte o importantă comunitate românească, cu statut de minoritate tradiţională şi instituţii semnificative. Limba română literară folosită într-o sumedenie de locuri – de la universitate la radio şi televiziune, de la publicaţiile cele mai cunoscute la institutele culturale, în edituri, în şcolile cu predare în limba română – este rostită şi scrisă la standardele academice în vigoare. Totuşi, există o serie de particularităţi prin care se diferenţiază, chiar dacă în foarte mică măsură, de limba literară utilizată în România, în instituţiile similare. Particularităţile avute în vedere sunt de ordin lexical, sintactic şi semantic, în linii mari. Vom încerca să subliniem, prin exemple, că această trăsătură nu numai că nu ştirbeşte statutul de limbă literară al „idiomului” avut în vedere, ci, din contră, reliefează dinamicitatea limbii şi caracterul ei creator; demonstrează capacitatea vorbitorilor de a o utiliza fără să cadă în capcanele clişeisticii omniprezente şi sufocante din limbajele instituţiilor corespondente din România. Această întreprindere a noastră poate constitui o punte între investigaţiile lingvistice de tip clasic şi pragmatică. Se vor intersecta elemente de analiză a discursului şi de cercetare din domeniul comunicării interculturale, în sensul cel mai larg. Formulăm, de asemenea, şi câteva ipoteze cu privire la modul de formare, implicit la căile de evitare, a aşa-numitelor „limbaje de lemn”.

Cuvinte-cheie: limba română literară, comunitate românească, Serbia, particularităţi, dinamicitatea limbii