Herman Hilmer – precursor al cognitivismului. Posibile aplicăriși dezvoltări ale teoriei sale în spațiul latinoromanic

Abstract: (From ‘Stroke’ to ‘Prominence’: a Common Cognitive Pattern Analyzed throughout Latin and the Romance Languages). In 1918, Hermann Hilmer drew a convincing study on what he called “imitative words”, where he was showing that a large number of words designating a ‘depression’, ‘mass’ or ‘projection’ are based on “the imitation of the sound of a blow”, as a blow can lead to all of these results. He considered these concepts as being primary ones, and drew a list of hundreds of German and English words subscribed to these notions, characterized by the sequence Cons-(Cons)-Vowel-Cons-(Cons) with strong imitative power and corresponding to a polysemy of the type ‘blow’/ ‘stroke’- ‘fall’ - ‘inform mass’ - ‘prominence’ - ‘round object’ or ‘carved object’. He can thus be considered a forerunner of the theory of language universals and cognitivism, as well as of the modern theories on iconicity and phonosymbolism. We propose a reevaluation of Hilmer’s hypothesis, taking as a starting point the Latin words designating a ‘blow’, a ‘cut’ or a ‘prominence’, based on the root *tu-Cons-. We can only understand the great extension of the lexical and semantical developments of this roots by considering, as well, their Romance families, which lead us to reconsider the power of phonosymbolism (as the transposition into language of acoustic or visual impressions), underlying the constant re-invention of such words by the speakers, and thus increasing the phonetical and lexical variation in spoken Latin and Romance.

Keywords: etymology, phonosymbolism, cognitive schemas, onomatopoeia, origin of languag

Rezumat: În 1918, Hermann Hilmer a realizat un studiu convingător asupra a ceea ce numea el “cuvinte imitative”, unde arăta că un mare număr de termeni desemnând o ‘adâncitură’, ‘masă (grămadă)’ sau ‘proeminență’ se bazează pe “imitarea sunetului unei lovituri”, această mișcare fiind cea care poate conduce la asemenea rezultate. Hilmer considera aceste concepte ca fiind primare, intrinsec legate de modul în care omul concepe lumea, în cea mai concretă formă a sa. El a stabilit o listă de sute de cuvinte în germană și engleză care se subscriu acestor noțiuni, caracterizate, din punct de vedere fonetic, de secvența Cons-(Cons)-Voc-(Cons)-Cons, cu o mare putere imitativă și corespunzând unei polisemii de tipul ‘lovitură’/ ‘izbitură’- ‘cădere’ - ‘masă informă’ - ‘proeminență’ - ‘obiect rotund’ sau ‘obiect scobit’. Hilmer poate fi astfel considerat un precursor al teoriei universaliilor lingvistice și al cognitivismului, precum și al teoriilor moderne despre iconicitate și fonosimbolism. Propunem o reevaluare a ipotezei lui Hermann Hilmer, luând drept punct de plecare cuvintele latinești desemnând o ‘lovitură’, o ‘tăiere’ sau o ‘proeminență’, create pe rădăcina *tu-Cons-. Nu putem însă înțelege largul câmp al dezvoltărilor lexicale și semantice de care au avut parte aceste rădăcini, decât luând în considerare, de asemenea, familiile lor romanice, care ne conduc spre reconsiderarea puterii fonosimbolismului (înțeles ca transpunere în limbă, prin intermediul formei fonetice, a unei impresii acustice sau vizuale); ducând la o constantă reîmprospătare și reinventare a termenilor din această sferă semantică, fonosimbolismul poate fi considerat în bună măsură responsabil pentru variația foneticăși lexicală specifică latinei vorbite, precum și a limbilor romanice.

Cuvinte cheie: etimologie, fonosimbolism, scheme cognitive, onomatopee, originea limbajului