Școala Ardeleană și latinitatea „altfel” a limbii române. Substantivul
Abstract: (The Transylvanian School and the “Different” Latinity of the Romanian Language) The members of the Transylvanian School were the first to write works on the language norm (grammar books, dictionaries, glossaries), using them to argue in favor of the Latin character of Romanian, as this was their main goal, to prove the Latinity of Romanian language. Our work aims to emphasize the idea of how they present Romanian lexicon in front of local as well as foreign educated audiences, well acquainted with Latin, proves to be a fair point of view, and it makes the difference between the etymology of a Romanian term and its semantic equivalent in Latin. In doing so, the present work employs examples from Elementa linguae daco-romanae sive valachicae, Samuil Micu and Gheorghe Șincai (Viena 1780), Gheorghe Șincai (Viena 1805), from Grammatica daco-romana sive valachica, Ioan Alexi (Viena, 1826) and from Lexicon valachico-latino-hungarico-germanicum (Buda 1825). Our main argument states that a series of Romanian words of Latin origin do not receive, as equivalent, their Latin etymon but rather their respective correspondent from classic Latin. Therefore, the direct relationship between Romanian and Latin is overlooked by the reader. Taking into consideration as much cases as possible, we notice that in doing so the philologists from Transylvania have indirectly emphasized the Latinity of Romanian language, as well as its closeness to Romance languages, based on some lexical and semantical mutual developments, and on Romanian’s particularity as compared to both Romance languages, and Latin.
Keywords: Transylvanian School, grammar, dictionary, classic Latin, vulgar and late Latin.
Rezumat: Având ca preocupare dominantă sublinierea latinității limbii române, reprezentanții Școlii Ardelene au scris primele lucrări de normare a limbii (gramatici, dicționare, glosare) prin care au dorit să argumenteze caracterului latin al românei. Lucrarea noastră își propune să evidențieze, pe baza unor exemple excerptate din Elementa linguae daco-romanae sive valachicae, Samuil Micu și Gheorghe Șincai (Viena 1780), Gheorghe Șincai (Viena 1805), din Grammatica daco-romana sive valachica, Ioan Alexi (Viena, 1826) și din Lexicon valachico-latino-hungarico-germanicum (Buda 1825), ideea că prezentarea lexicului românesc în fața cititorilor străini și români culți, cunoscători ai limbii latine, dovedește o viziune corectă, care face diferența între etimologia unui termen românesc și echivalentul semantic al acestuia în limba latină. Argumentul principal pe care îl avem în vedere este faptul că o serie de cuvinte românești de origine latină nu primesc, ca echivalent, etimonul lor latin, ci corespondentul din latina clasică. Astfel, legătura directă dintre română și latină nu mai este pusă în evidență. Luând în considerare un număr cât mai mare de cazuri, vom observa că, procedând astfel, filologii ardeleni ilustrau, în mod indirect, latinitatea românei, apropierea ei de limbile romanice, pe baza unor evoluții lexicale și semantice comune, precum și identitatea românei față de acestea și față de latină.
Cuvinte-cheie: Școala Ardeleană, gramatică, dicționar, latină clasică, latină vulgară și târzie.
