Romanian Medical Language: Tendencies of Development

Abstract: This article discusses actual problems of medical language cultivation. Specialized language is produced in concrete deeds of communication and expresses the scientific matter (specialized). Medical language exteriorizes medical knowledge and uses specialized lexical units that transmit medical knowledge. Every lexical unit with specific value in a particular field is considered a specialized lexical unit and it consists of sides: a) lexical unit (signified → significant); b) cognition unit; c) communication unit. Specialized medical language consists of three layers: 1. non-terminological lexicon – a neutral verbal layer of a specialized language. Here are registered functional homogeneous words, emotional neutral ones that form languages basic vocabulary; 2) scientific common lexicon – for more fields of activity; 3) third layer represents medical terminological lexicon. Here are attested Greek-Latin origin autonomous units (anat. ligamentum, musculus etc.) and non-autonomous, units of Greek-Latin origin which initially had a full lexical meaning, but in present state (in statu praesenti) are elements which make new lexical units (hepat(o)- “liver” [<fr. hépat/o/-, cf. gr. hepar, -atos] + -graphy “writing”, “which writes” [<fr. graph/o/-, -graphe, -graphie, cf. gr. graphein, to write] = hepatography–radiographic examination of the liver). Autonomous and non-autonomous “savant” units are forming the core of terminological medical lexicon. Original association of a 2, 3, 4 and more 5 lexical units ensures the creative intervention in neologizing process of the medical language. This process is also ensured by semantic variable limits and their positional labiality.

Keywords: specialized language, specialized acquirement, terminology, medicine, Greek -Latin origin lexical units

Rezumat: (Limbajul medical românesc: tendinţe de dezvoltare) Prezentul articol pune în discuţie câteva probleme actuale de cultivare a limbajului medical. Limbajul specializat se produce în acte concrete de comunicare şi exprimă materia ştiinţifică (specializată). Limbajul medical exteriorizează cunoştinţe de medicină şi foloseşte unităţi lexicale specializate care transmit cunoştinţe medicale. Unitate lexicală specializată se consideră orice unitate lexicală cu valoare specifică într-un domeniu specializat, având trei faţete: a) unitate lexicală (semnificat → semnificant); b) unitate de cunoaştere; c) unitate de comunicare. Limbajul specializat medical se compune din trei straturi: 1. lexicul neterminologic – strat verbal neutru al unui limbaj specializat. Aici se înscriu cuvinte funcţional omogene, emoţional neutre, care formează vocabularul fundamental al limbii; 2. lexicul ştiinţific comun mai multor domenii de activitate; 3. lexicul terminologic medical. Aici se atestă unităţi de origine greco-latină, autonome (anat. ligamentum, musculus etc.) şi neautonome, unităţi de origine greco-latină care, iniţial, aveau un sens lexical plin, iar in statu praesenti sunt elemente de constituire a unei unităţi lexicale noi (hepat(o)-„ficat” [<fr. hépat/o/-, cf. gr. hepar, -atos] + -grafie„scriere”, „care scrie, înregistrează” [<fr. graph/o/-, -graphe, -graphie, cf. gr. graphein„a scrie”] =  hepatographia – înscrierea imaginii ficatului pe pelicule Roentghen). Unităţile „savante” autonome şi neautonome formează nucleul lexicului terminologic medical. Intervenţia creativă la nivel de neologizare a limbajului medical este asigurată de asocierea originală a două, trei, patru şi chiar a cinci unităţi lexicale, dar şi de limitele semantice variabile şi de labilitatea poziţională a acestora.

Cuvinte-cheie: limbaj specializat, cunoştinţe specializate, terminologie, medicină, unităţi lexicale greco-latine